Dat fiind că e mult mai interesantă decât tema mea iniţială de documentare (care o să-mi bată în uşă peste vreo trei zile, şi care o să-mi scoată coşuri pe faţă, iarăşi), m-am apucat de citit cartea[2] de care dădusem din întâmplare. Lăsând la o parte diferenţele de limbă, stil şi atitudine faţă de cititor între cele ce citeam şi cele cu care sunt obişnuit, m-a izbit o senzaţie de familiaritate, nu dintre cele plăcute. Dar, în loc de explicaţii suplimentare, poate că-i mai bine să citez un fragment suficient de ilustrativ, zic eu:
Când venia în Bucureştĭ, Tudor [Vladimirescu] trăgea d'a dreptul la Ilarion. Vodă Caragea îl poftia îndată la Curte, prin Bimbaşa Taca, în caléşcă; şi vorbia cu dênsul multe ore despre alle ţĕrreĭ; iar când îlŭ întreba Caragea: "ce ḑice lumea despre mine?" Tudor îl lăuda, de interes şi de politică, căci avea multe procese.
Către sfârşitul domnieĭ luĭ Caragea, Tudor luă curagiu a ḑice Gospodaruluĭ:
—Măria ta, am să-ţĭ fac cunoscut ceva, dacă îmĭ daĭ voie.
—Vorbesce, arhon Sluger; te ascult cu plăcere.
—Dar să nu fie cu supărare Mărieĭ Talle.
—Vorbesce fără témă, arhon Sluger.
—Peste puçin se împlinesc ceĭ şépte anĭ aĭ domnieĭ; şi pînă a nu pleca, bine a fi să scapĭ opinca de lude, cu care se fac marĭ κατάχρησις; căcĭ tot ceĭ săracĭ plătesc, iar ceĭ maĭ cu stare se daŭ după spate. Te-ar bine-cuvênta norodul! Asemenea, bine ar fi să puĭ la calle, pînă eşcĭ în scaun, să se facă şoselle prin ţérră, pentru înlesnirea căllătorilor ş'a mărfurilor, după cum am vĕḑut prin ţérra nemţéscă, pe unde amŭ căllătoritŭ şi eŭ, de multe orĭ.
—E! Arhon Sluger! oftă Caragea. Nu'ţĭ cunoscĭ ţérra de şi escĭ născut şi crescut aicĭ. Dar cu cine să le facĭ astea? Cu Boieriĭ? Dar ştiĭ câte măsuri bune am luat la începutul domnieĭ melle; şi pe tóte le-aŭ zădărnicit Boieriĭ. Dacă erau uniţĭ şi patrioţĭ, eĭ ar fi fost Domnĭ, iar n'ar fi venit Greciĭ domnĭ în aste ţérrĭ.
Când staĭ cu eĭ la sfat, tóte se fac; dar cum esŭ din sfat, numaĭ găsescí duoĭ Boierĭ uniţĭ într'un gând. Gândul lor e numai chiverniséla şi hoţia... In ţérra Românéscă, arhon Sluger, duoĕ lucrurĭ nu poţĭ găsi: dreptate, şi feciorie... In ţérra asta trebue se te gândescĭ numaĭ se facĭ stare, şi se te ducĭ s'o cheltueşcĭ în alte ţérrĭ[3].
Către sfârşitul domnieĭ luĭ Caragea, Tudor luă curagiu a ḑice Gospodaruluĭ:
—Măria ta, am să-ţĭ fac cunoscut ceva, dacă îmĭ daĭ voie.
—Vorbesce, arhon Sluger; te ascult cu plăcere.
—Dar să nu fie cu supărare Mărieĭ Talle.
—Vorbesce fără témă, arhon Sluger.
—Peste puçin se împlinesc ceĭ şépte anĭ aĭ domnieĭ; şi pînă a nu pleca, bine a fi să scapĭ opinca de lude, cu care se fac marĭ κατάχρησις; căcĭ tot ceĭ săracĭ plătesc, iar ceĭ maĭ cu stare se daŭ după spate. Te-ar bine-cuvênta norodul! Asemenea, bine ar fi să puĭ la calle, pînă eşcĭ în scaun, să se facă şoselle prin ţérră, pentru înlesnirea căllătorilor ş'a mărfurilor, după cum am vĕḑut prin ţérra nemţéscă, pe unde amŭ căllătoritŭ şi eŭ, de multe orĭ.
—E! Arhon Sluger! oftă Caragea. Nu'ţĭ cunoscĭ ţérra de şi escĭ născut şi crescut aicĭ. Dar cu cine să le facĭ astea? Cu Boieriĭ? Dar ştiĭ câte măsuri bune am luat la începutul domnieĭ melle; şi pe tóte le-aŭ zădărnicit Boieriĭ. Dacă erau uniţĭ şi patrioţĭ, eĭ ar fi fost Domnĭ, iar n'ar fi venit Greciĭ domnĭ în aste ţérrĭ.
Când staĭ cu eĭ la sfat, tóte se fac; dar cum esŭ din sfat, numaĭ găsescí duoĭ Boierĭ uniţĭ într'un gând. Gândul lor e numai chiverniséla şi hoţia... In ţérra Românéscă, arhon Sluger, duoĕ lucrurĭ nu poţĭ găsi: dreptate, şi feciorie... In ţérra asta trebue se te gândescĭ numaĭ se facĭ stare, şi se te ducĭ s'o cheltueşcĭ în alte ţérrĭ[3].
* * *
Acuma se înţelege despre ce tip de familiaritate-care-te-strânge-în-spate vreau sa zic? E familiaritatea cu probleme care te-ai fi aşteptat să fi disparut dupa aproape 200 de ani, ori măcar să fi devenit secundare, ori măcar neubicui. Dar nu...
_________
[1] Pun not intended.
[2] C. D. Aricescu, Istoria Revoluţiunii Române de la 1821, Vol.I + Vol.II, Ed. Typographiei Române Ghitiu & Theodorian, Craiova, 1874.
[3] Caragea termină cu un proverb, care conţine cuvinte indecente, dar care esprimă fidel ideea sa. (n.a.)
