CST-Link

A change in the Matrix, anyone?

2011-11-13T04:22:00.001+02:00

Nu mă întrebaţi cum se poate ajunge, din link în link, de la cuptoare de tratament termic cu atmosferă îmbogăţită în hidrogen al tablei de oţel la Revoluţia din 1821. Se pare că se poate, dar prefer misterul (pe care-l las să zacă în history-ul browser-ului meu. Ha! history^[1]...)

Dat fiind că e mult mai interesantă decât tema mea iniţială de documentare (care o să-mi bată în uşă peste vreo trei zile, şi care o să-mi scoată coşuri pe faţă, iarăşi), m-am apucat de citit cartea^[2] de care dădusem din întâmplare. Lăsând la o parte diferenţele de limbă, stil şi atitudine faţă de cititor între cele ce citeam şi cele cu care sunt obişnuit, m-a izbit o senzaţie de familiaritate, nu dintre cele plăcute. Dar, în loc de explicaţii suplimentare, poate că-i mai bine să citez un fragment suficient de ilustrativ, zic eu:

Când venia în Bucureştĭ, Tudor [Vladimirescu] trăgea d'a dreptul la Ilarion. Vodă Caragea îl poftia îndată la Curte, prin Bimbaşa Taca, în caléşcă; şi vorbia cu dênsul multe ore despre alle ţĕrreĭ; iar când îlŭ întreba Caragea: "ce ḑice lumea despre mine?" Tudor îl lăuda, de interes şi de politică, căci avea multe procese.

Către sfârşitul domnieĭ luĭ Caragea, Tudor luă curagiu a ḑice Gospodaruluĭ:

—Măria ta, am să-ţĭ fac cunoscut ceva, dacă îmĭ daĭ voie.

—Vorbesce, arhon Sluger; te ascult cu plăcere.

—Dar să nu fie cu supărare Mărieĭ Talle.

—Vorbesce fără témă, arhon Sluger.

—Peste puçin se împlinesc ceĭ şépte anĭ aĭ domnieĭ; şi pînă a nu pleca, bine a fi să scapĭ opinca de lude, cu care se fac marĭ κατάχρησις; căcĭ tot ceĭ săracĭ plătesc, iar ceĭ maĭ cu stare se daŭ după spate. Te-ar bine-cuvênta norodul! Asemenea, bine ar fi să puĭ la calle, pînă eşcĭ în scaun, să se facă şoselle prin ţérră, pentru înlesnirea căllătorilor ş'a mărfurilor, după cum am vĕḑut prin ţérra nemţéscă, pe unde amŭ căllătoritŭ şi eŭ, de multe orĭ.

—E! Arhon Sluger! oftă Caragea. Nu'ţĭ cunoscĭ ţérra de şi escĭ născut şi crescut aicĭ. Dar cu cine să le facĭ astea? Cu Boieriĭ? Dar ştiĭ câte măsuri bune am luat la începutul domnieĭ melle; şi pe tóte le-aŭ zădărnicit Boieriĭ. Dacă erau uniţĭ şi patrioţĭ, eĭ ar fi fost Domnĭ, iar n'ar fi venit Greciĭ domnĭ în aste ţérrĭ.

Când staĭ cu eĭ la sfat, tóte se fac; dar cum esŭ din sfat, numaĭ găsescí duoĭ Boierĭ uniţĭ într'un gând. Gândul lor e numai chiverniséla şi hoţia... In ţérra Românéscă, arhon Sluger, duoĕ lucrurĭ nu poţĭ găsi: dreptate, şi feciorie... In ţérra asta trebue se te gândescĭ numaĭ se facĭ stare, şi se te ducĭ s'o cheltueşcĭ în alte ţérrĭ^[3].

^* _* ^*

Acuma se înţelege despre ce tip de familiaritate-care-te-strânge-în-spate vreau sa zic? E familiaritatea cu probleme care te-ai fi aşteptat să fi disparut dupa aproape 200 de ani, ori măcar să fi devenit secundare, ori măcar neubicui. Dar nu...

_________
^[1] Pun not intended.

^[2] C. D. Aricescu, Istoria Revoluţiunii Române de la 1821, Vol.I + Vol.II, Ed. Typographiei Române Ghitiu & Theodorian, Craiova, 1874.

^[3] Caragea termină cu un proverb, care conţine cuvinte indecente, dar care esprimă fidel ideea sa. (n.a.)

Octombrie nefast

2011-10-25T15:44:00.000+03:00

Rea lună. Întâi Dennis Ritchie. Apoi John McCarthy.

Morfism

2011-09-05T16:28:00.000+03:00

Ok, ascultând piesa asta aţi putea crede în primă instanţă că e Debussy improvizând un ragtime într-un bar din Vestul Sălbatic. Dar, dacă vă gândiţi mai bine... exact, aţi ghicit! E o partidă celebră de şah! :-)

D-nelor şi d-lor, la pian şi gambitul regelui interpretează Jonathan W. Stokes.

Examination Day

2011-06-26T22:22:00.004+03:00

Din când în când dau de cate un episod din The Twilight Zone care mă scoate din papuci.

WSF

2011-06-05T13:13:00.003+03:00

Ce fel de manifestare i-ar aduna laolaltă pe Bobby McFerrin şi Brian Greene, pe Alan Alda şi Stephen Hawking? World Science Festival.

Limitele analogiei

2011-05-21T17:22:00.009+03:00

—Ai să te curentezi!
—Nu mă curentez. Am bocancii de protecţie.
—Şi?
—Ok, să-ţi explic: pentru a avea curent de ce anume e nevoie?
—E nevoie de două uşi deschise.
—Mă refeream la curent electric.
—E nevoie de două uşi electrice deschise.

GET LAMP

2011-03-19T17:31:00.010+02:00

Prima dată când am jucat un text adventure a fost prin 2002. M-apucasem pe-atunci de StarCraft ecologic^[1] şi nu puteam trece de misiunea a 3-a de la terrani^[2] nici în ruptul capului. Totul se întâmpla atât de repede încât nu aveam timp să iau decizii efective; eram întotdeauna în urmă cu un pas faţă de ce se întâmpla în joc, şi pierdeam soldaţi ori clădiri. Frustrat, abandonam misiunea şi încercam să fac altceva cu calculatorul dar, invariabil, după un sfert de oră ajungeam să deschid iarăşi jocul şi, după alt sfert de oră, să-mi smulg perii din cap.

După 2 zile mi-am dat seama că "soluţia" e să nu mai boot-ez în Windows. Tocmai instalasem RHL 8 pe o partiţie, aşa că am încărcat Linux-ul, decis să tranşez o dată pentru totdeauna şi pentru toată lumea dilema "care-i mai tare? Emacs sau vi?"^[3]. Am început cu Emacs; după 3 minute deja aflasem că e altceva decât un simplu editor de text. Poţi sa joci chestii în Emacs. Tetris, de exemplu. Sau Dunnet. Dunnet? Ce-i aia?

$ emacs -batch -l dunnet

Dead end
You are at a dead end of a dirt road. The road goes to the east.
In the distance you can see that it will eventually fork off. The
trees here are very tall royal palms, and they are spaced equidistant
from each other.
There is a shovel here.

>help
[...]

>look shovel
It is a normal shovel with a price tag attached that says $19.99.

>take shovel
Taken.

>look tree
They are palm trees with a bountiful supply of coconuts in them.

>climb tree
You manage to get about two feet up the tree and fall back down.  You
notice that the tree is very unsteady.

>cut tree
You have nothing you can use to break things.

>kick tree
I don't understand that.

>shake tree
You begin to shake a tree, and notice a coconut begin to fall from the air.
As you try to get your hand up to block it, you feel the impact as it lands
on your head.
You are dead.
You scored 0 out of a possible 90 points.

$ _

Asta a fost prima mea "misiune" într-un text adventure, cam scurtă fiindcă vroiam musai nuci de cocos. Am stat 8 zile^[4] călare pe joc, desenând hărţi, scotocind prin labirinturi, săpând prin peşteri, păcălind urşi şi căutând parole, chei şi bijuterii; toate astea doar din taste şi fără pic de grafică. Absolut captivant. Atunci am hotărât iremediabil că sunt fan text.

Am început după aceea Colossal Cave^[5], dar trebuia să-mi dau disertaţia...

^* _* ^*

Din ce cauză rememorarea asta? Fiindcă tocmai am găsit pe Google Tech Talks prezentarea ultimului film al lui Jason Scott, GET LAMP: The Text Adventure Documentary. Ca şi în celălalt film al lui, BBS: The Documentary, ori în proiecte web precum www.textfiles.com, d-l Scott reuşeşte (de unul singur^[6]) să re-facă simţite spiritul şi farmecul unor tehnologii aproape uitate. Se cunoaşte că-i e drag ceea ce face şi, deşi îşi declară sus şi tare statutul de amator, i-ar putea învăţa una-alta despre tehnica interviului pe câţiva dintre profesioniştii^[7] de la noi. Dar cea mai faină realizare a filmului, după mine, e că reuşeşte să inducă sentimentul de nostalgie până şi în sufletele unor oameni cărora genul acesta de jocuri nu le lipseşte absolut deloc, fiindcă nu l-au încercat vreodată.

Dilema actuală: Colossal Cave sau proiectul? Răspunsul începe cu "C".

_________
^[1]Consum cât se poate de redus de resurse, fără a pierde vreo clădire ori vreun soldat.

^[2]Desperate alliance.

^[3]Ce vreţi?, aveam cucuri în cap pe vremea aceea... Tot ce pot spune cinstit e că îmi plac amândouă editoarele de text, dar niciodată concomitent.

^[4]Dintre cele 8 zile 2 mi-au fost necesare ca să termin jocul, iar 6 mi-au trebuit ca să găsesc nenorocitele de 3 puncte care-mi lipseau pentru a termina jocul cu punctaj maxim.

^[5]Pentru curioşi, aici se găseşte primul joc de tip adventure din toate timpurile—prima versiune a fost scrisă în 1976—în varianta pentru Windows.

^[6]În documentarele pomenite el e cameraman, el face montajul şi sunetul, el scrie scenariile, el crează întrebările şi face interviurile, el distribuie filmele etc.

^[7]Mă gândesc, de exemplu, la Dana Grecu...

$> man 2 lulz

2011-02-01T02:07:00.023+02:00

Scotocind de nevoie prin manualul cu apelurile sistem ale Linux-ului, am dat de următoarea nucă intenţionat potrivită în peretele mult-hulitei funcţii sysctl(), la secţiunea Bugs:

It is not yet possible to change operating system by writing to /proc/sys/kernel/ostype^[1]

^* _* ^*

De fiecare dată când îmi aduc aminte de asta mă buşeşte râsul. Cum s-a întâmplat, de exemplu, în mica şedinţă pe care am avut-o cu mon encadrant pe tema salariului.

_________
^[1](De dragul analogiei, şi pentru eventualii nespecialişti^[2]^[3]) E ca şi cum aş scrie "Bugatti" cu carioca pe capota unui Trabant, şi apoi m-aş aştepta să se transforme precum dovleacul Cenuşaresei. Şi, totuşi, cireaşa de pe tort e acel yet...

^[2]N-o luaţi ca pe dovadă de condescendenţă, rogu-vă.

^[3]Cum ziceam: iubesc notele de picior. Chiar şi pe cele de picior. :-)

Litania

2009-12-21T21:33:00.019+02:00

Notă personală: am căzut în capcana Începutului. "Ce înseamnă asta?", o să întrebi. Capcana Începutului e să crezi că, la fiecare eveniment cosmic, social ori personal întâmplat ori aniversat, ţi se acordă încă o şansă. Că acel eveniment, întâmplat ori aniversat, e semn de debut, de radiere a conturilor, de reset. Desigur, ştii bine, aşa ceva nu există cu adevărat, dar e nevoia aia de-a fi absolvit de chestii trecute ca să te poţi gândi la viitor.

La urma urmei, de ce nu? Când motivaţiile exterioare încetează să-şi facă datoria, nu-mi rămân decât eu. Ş-atunci trebuie să mă dedublez, să devin un sistem client-server, în care clientul din mine să-şi ceară satisfacţia ori reuşita într-o formă explicită, nu vagă, iar serverul interior să faca pe dracul în patru s-o furnizeze. Iar sărbătorile ce vin par a fi un bun pretext, un bun Început pentru implementarea chestiei astea. Cam asta ar fi Şansa...

Serverul şi clientul interior au nevoie de un protocol pentru a se înţelege unul cu celălalt. Cel mai bun protocol, pe moment, mi se pare autosugestia, iar implementarea ei directă e litania. Chestia aia pe care trebuie s-o repeţi din convingere până când îţi iese...

^* _* ^*

Aşadar, litania pentru anul următor:

Nu sunt frumos.
Nu sunt deştept.
Nu sunt norocos.
Nu sunt tânăr.
Nu-mi rămâne decât să muncesc pe brânci
Pentru ceea ce vreau.

Cory Doctorow - "Makers"

2009-12-03T11:39:00.017+02:00

Mulţumită mai degrabă conjuncturii^[1] decât intenţiei, am dat peste peste o definiţie despre care nu ştiu daca e completă ori prea generală dar sigur sună bine: fascismul e statul condus ca o corporaţie. Nu peste mult timp nimeresc o ficţiune care propune o posibilă dinamică pentru problema reciprocă fascismului: oare cum ar fi o corporaţie condusă ca un stat? Autorul, Cory Doctorow, e unul dintre favoriţii mei (din varii motive, principalul fiind militantismul şi faptul că he puts his money where his mouth is), iar cartea — Makers — e apărută în octombrie anul acesta. O puteţi descărca/citi direct de pe site-ul autorului.

Pretextul, foarte posibil şi realist având în vedere istoria recentă, e legat de ipotetica fuziune a două companii legendare dar ajunse în pragul falimentului, Kodak şi Duracell, sub umbrela unei hiper-organizaţii economice botezată ironic Kodacell. Dar cel mai bine ar fi de dat cuvântul artizanului acestei operaţiuni şi CEO-ul hiper-companiei, Landon Kettlewell^[2]:

"Oameni buni, nu-s tâmpit. [...] Treaba stă aşa: companiile astea au fost evaluate la mai puţin decât banii cash pe care îi au în mână. Au douăzeci de miliarde în bancă, iar capitalizarea lor de piaţă e de 16 miliarde de dolari. Tocmai ce-am făcut patru miliarde de dolari, numai cumpărându-le acţiunile şi preluând controlul. Am putea să tragem heblul, să ne băgăm banii în buzunar şi să ne pensionăm.

[...] Kodacell poate mai mult de-atât. Kodacell e o marcă. Are infrastructură. Administraţie. Capacităţi de producţie. Relaţii cu furnizorii. Distribuţie şi logistică. Aceste companii au o mulţime de facilităţi numai bune de utilizat, şi reputaţii inestimabile.

Ceea ce nu avem e un produs. N-avem suficienţi cumpărători pentru baterii ori filme fotografice — ori alte chestii pe care le facem — ca să ocupăm complet toată infrastructura. Aceste companii au dormit de-a lungul dot-boom-ului şi dot-bust-ului, mişcându-se ca şi cum nimic din toate astea n-ar fi contat. Sunt sectoare din aceste business-uri care nu s-au mai schimbat din anii 1950.

Nu suntem singurii în situaţia asta. Tehnologia a contestat şi-a distrus afaceri din fiecare domeniu. La dracu'!, nici măcar IBM nu mai face computere! Însăşi ideea de agent de vânzări e ciudată în ziua de azi! Iar casele de discuri, vai! bietele, dementele, sinucigaşele, idioatele de case de discuri! Nu vreau să mai încep.

Capitalismul se autodevoră. Piaţa funcţionează şi, când o face, transformă orice în bun de larg consum ori îl uzează moral. Asta nu înseamnă ca nu există bani de câştigat din piaţă, ci că banii n-or să vină dintr-o unică linie monolitică de produse. Zilele companiilor cu nume ca 'General Electric' sau 'General Mills' sau 'General Motors' sunt apuse. Banii despre care vorbim acuma sunt precum creveţii: miliarde de mici oportunităţi antreprenoriale care pot fi descoperite şi exploatate de oameni isteţi şi creativi.

Vom aplica metoda forţei brute pentru a rezolva problema esenţială a capitalismului în secolul XXI. Planul nostru de afaceri e simplu: îi vom angaja pe cei mai deştepţi oameni disponibili şi-o să-i organizăm în echipe mici. Ei se vor apuca de treabă având în spate finanţele şi infrastructura de comunicaţii — toate chestiile acelea care ne-au rămas de pe vremea bateriilor şi filmelor foto — capitalizate pentru a-şi gasi fiecare un loc în care să trăiasca şi să muncească. Un loc în care să pornească o afacere. Compania noastră nu-i un proiect la care tragem cu toţii, ci o reţea de echipe autonome, împărtăşind acelaşi spirit, care cooperează, fiecare dintre ele fiind abilitate să facă ce le trece prin cap, cu condiţia ca activitatea lor să ne-aducă şi nouă ceva la puşculiţă. Vom explora şi epuiza tărâmul oportunităţilor comerciale, vom căuta în mod constant să ne rafinăm tacticile de exploatare a acestor oportunităţi, şi ne vom pune la cale pântecele flămând. Aceasta companie nu mai e deloc o companie: această companie e o reţea, o metodă, o emoţie."

(mostra de discurs corporatist e esenţială pentru intrigă dar nereprezentativă pentru tonul general al scriiturii)

^* _* ^*

Trebuie să recunosc, n-am terminat de citit cartea (n-am terminat de citit nici măcar prima parte din cele trei), dar n-am mai avut răbdare: trebuia să nu tac despre ea. În general, graniţa fină dintre ficţiune şi realitate e brodată de teorii ale conspiraţiei; graniţa abruptă dintre ficţiune şi realitate e cartografiată de imaginaţia desfrânată^[3] a autorului. La Cory Doctorow nu e întotdeauna clar pe care dintre graniţe se află. But this is fun.

_________
^[1] Întâmplarea a făcut s-o cunosc pe traducătoarea cărţii lui Jonah Goldberg, "Liberal fascism"—implicit, mi-am bagat nasul şi-n text; dacă o să prindeţi cartea prin librării atunci când o să apară, n-o rataţi.

^[2] Fragmentul e tradus sub aceeaşi licenţă sub care se află şi lucrarea originală: Creative Commons US Attribution-NonCommercial-ShareAlike

^[3] Fără frână.

F/S vs. F/S (sau principiul minimei acţiuni)

2009-12-02T10:40:00.054+02:00

Am auzit de multe ori adagiul pe care o sa-l notez în cele ce urmează cu F/S: "Fă ce Simţi"; de fiecare dată când îl auzeam mă rodea ceva la nivel de înţelesuri. Unu la mână, fiindcă oferă o scuză facilă impardonabilului (Q: "De ce u^[1] ai făcut asta?"; A: "Aşa am simţit..."); doi la mână, întrucât n-am încredere în deciziile luate din raţiuni pur sentimentale^[2]... ok, de acord, ultimul nu e un argument de fapt, e o preferinţă deghizată.

Bine-bine, dar cum poate fi ameliorat principiul F/S?, fiindcă, să recunoaştem, e seducător, e simplu, şi aproape că elimină din vocabularul aplicantului imperativul "trebuie"... Ideea mea creaţă, pe care o s-o notez F/S, s-ar enunţa cam aşa: "Nu face ceea ce nu simţi". Asta elimină eventualele tâmpenii la îndemână din raţiuni pur sentimentale^[3], fiindcă F/S nu implică neapărat F/S (de exemplu: nevoia de ţigară n-o să mă determine musai să mă reapuc de fumat). Pe de altă parte lasă la liber plăcerea de-a te bucura în mod responsabil, pentru că simţirea rămâne parte integrantă din decizie.

Dac-ar fi de pus într-un tabel de adevăr, deciziile (1="fă", 0="nu face") celor două metode în funcţie de cei doi Parametri^[4] R şi S ar arăta cam aşa:

S	R	F/S	F/S
0	0	0	0
0	1	0	0
1	0	1	x
1	1	1	1

x-ul acela din ultima coloană dă tot farmecul metodei: acolo chiar poţi alege. Şi, dacă e în mod constant pus pe zero, aduce a principiu hamiltonian: să faci ceva doar dacă-ţi place şi-i bun la ceva făcutul acela.

^* _* ^*

Acuma, ce să zic?... am o dilemă: oare cum s-o aplica metoda F/S la turul 2 de alegeri prezidenţiale?

_________
^[1] Inseraţi aici divinitatea ori fiinţa supranaturală preferată: u ∈ { D-zeu, Mama Ciorilor, Jebus, Naiba, ... }.

^[2] Ha!, mi-a plăcut şi mie alăturarea asta de cuvinte... dar acum mi-e ciudă că doar am descoperit-o din întâmplare şi nu pentru că am căutat-o. Master Google spune că actualmente sunt 874 de hit-uri pentru căutarea de "raţiuni sentimentale", ceea ce spune ceva despre şansele de originalitate intenţionată ale unui oarecare...

^[3] Uau! Nu-mi pot reveni, îmi place sintagma asta la nebunie...

^[4] Austen, Jane; "Raţiune şi Simţire", Corint, 2005.