Cory Doctorow - "Makers"

Mulţumită mai degrabă conjuncturii^[1] decât intenţiei, am dat peste peste o definiţie despre care nu ştiu daca e completă ori prea generală dar sigur sună bine: fascismul e statul condus ca o corporaţie. Nu peste mult timp nimeresc o ficţiune care propune o posibilă dinamică pentru problema reciprocă fascismului: oare cum ar fi o corporaţie condusă ca un stat? Autorul, Cory Doctorow, e unul dintre favoriţii mei (din varii motive, principalul fiind militantismul şi faptul că he puts his money where his mouth is), iar cartea — Makers — e apărută în octombrie anul acesta. O puteţi descărca/citi direct de pe site-ul autorului.

Pretextul, foarte posibil şi realist având în vedere istoria recentă, e legat de ipotetica fuziune a două companii legendare dar ajunse în pragul falimentului, Kodak şi Duracell, sub umbrela unei hiper-organizaţii economice botezată ironic Kodacell. Dar cel mai bine ar fi de dat cuvântul artizanului acestei operaţiuni şi CEO-ul hiper-companiei, Landon Kettlewell^[2]:

"Oameni buni, nu-s tâmpit. [...] Treaba stă aşa: companiile astea au fost evaluate la mai puţin decât banii cash pe care îi au în mână. Au douăzeci de miliarde în bancă, iar capitalizarea lor de piaţă e de 16 miliarde de dolari. Tocmai ce-am făcut patru miliarde de dolari, numai cumpărându-le acţiunile şi preluând controlul. Am putea să tragem heblul, să ne băgăm banii în buzunar şi să ne pensionăm.

[...] Kodacell poate mai mult de-atât. Kodacell e o marcă. Are infrastructură. Administraţie. Capacităţi de producţie. Relaţii cu furnizorii. Distribuţie şi logistică. Aceste companii au o mulţime de facilităţi numai bune de utilizat, şi reputaţii inestimabile.

Ceea ce nu avem e un produs. N-avem suficienţi cumpărători pentru baterii ori filme fotografice — ori alte chestii pe care le facem — ca să ocupăm complet toată infrastructura. Aceste companii au dormit de-a lungul dot-boom-ului şi dot-bust-ului, mişcându-se ca şi cum nimic din toate astea n-ar fi contat. Sunt sectoare din aceste business-uri care nu s-au mai schimbat din anii 1950.

Nu suntem singurii în situaţia asta. Tehnologia a contestat şi-a distrus afaceri din fiecare domeniu. La dracu'!, nici măcar IBM nu mai face computere! Însăşi ideea de agent de vânzări e ciudată în ziua de azi! Iar casele de discuri, vai! bietele, dementele, sinucigaşele, idioatele de case de discuri! Nu vreau să mai încep.

Capitalismul se autodevoră. Piaţa funcţionează şi, când o face, transformă orice în bun de larg consum ori îl uzează moral. Asta nu înseamnă ca nu există bani de câştigat din piaţă, ci că banii n-or să vină dintr-o unică linie monolitică de produse. Zilele companiilor cu nume ca 'General Electric' sau 'General Mills' sau 'General Motors' sunt apuse. Banii despre care vorbim acuma sunt precum creveţii: miliarde de mici oportunităţi antreprenoriale care pot fi descoperite şi exploatate de oameni isteţi şi creativi.

Vom aplica metoda forţei brute pentru a rezolva problema esenţială a capitalismului în secolul XXI. Planul nostru de afaceri e simplu: îi vom angaja pe cei mai deştepţi oameni disponibili şi-o să-i organizăm în echipe mici. Ei se vor apuca de treabă având în spate finanţele şi infrastructura de comunicaţii — toate chestiile acelea care ne-au rămas de pe vremea bateriilor şi filmelor foto — capitalizate pentru a-şi gasi fiecare un loc în care să trăiasca şi să muncească. Un loc în care să pornească o afacere. Compania noastră nu-i un proiect la care tragem cu toţii, ci o reţea de echipe autonome, împărtăşind acelaşi spirit, care cooperează, fiecare dintre ele fiind abilitate să facă ce le trece prin cap, cu condiţia ca activitatea lor să ne-aducă şi nouă ceva la puşculiţă. Vom explora şi epuiza tărâmul oportunităţilor comerciale, vom căuta în mod constant să ne rafinăm tacticile de exploatare a acestor oportunităţi, şi ne vom pune la cale pântecele flămând. Aceasta companie nu mai e deloc o companie: această companie e o reţea, o metodă, o emoţie."

(mostra de discurs corporatist e esenţială pentru intrigă dar nereprezentativă pentru tonul general al scriiturii)

^*    _*    ^*

Trebuie să recunosc, n-am terminat de citit cartea (n-am terminat de citit nici măcar prima parte din cele trei), dar n-am mai avut răbdare: trebuia să nu tac despre ea. În general, graniţa fină dintre ficţiune şi realitate e brodată de teorii ale conspiraţiei; graniţa abruptă dintre ficţiune şi realitate e cartografiată de imaginaţia desfrânată^[3] a autorului. La Cory Doctorow nu e întotdeauna clar pe care dintre graniţe se află. But this is fun.

_________
^[1] Întâmplarea a făcut s-o cunosc pe traducătoarea cărţii lui Jonah Goldberg, "Liberal fascism"—implicit, mi-am bagat nasul şi-n text; dacă o să prindeţi cartea prin librării atunci când o să apară, n-o rataţi.

^[2] Fragmentul e tradus sub aceeaşi licenţă sub care se află şi lucrarea originală: Creative Commons US Attribution-NonCommercial-ShareAlike

^[3] Fără frână.